10 lucruri pe care daca le faci ar putea sa-ti aduca sfarsitul mai repede

Ia aminte la cele 10 cai sigure de a te autodistruge, sugerate de LiveScience. Rezultat garantat!

Sacrifica-ti somnul!

Daca obisnuiesti sa dormi mai putin de 7 – 8 ore pe noapte mergi la sigur. Obezitatea, diabetul sau chiar cancerul iti vor veni in intampinare. In ceea ce priveste oboseala mentala, aceasta e chiar mai periculoasa decat alcoolul.

Ignora-ti doctorul!

Majoritatea oamenilor sunt de acord ca sanatatea lor valoreaza mai mult decat cele 30 – 60 – 90 de minute pierdute la medic (cu tot cu coada), in timpul unui consult de rutina anual. Cu toate astea, putini se duc. Tactica e numai buna daca tot ce-ti doresti de la viata e autodistrugerea.

Protejeaza-ti creierul de efort!

Cititul, dezlegarea integramelor sau un amarat de Sudoku sunt toate periculoase daca tot ce urmaresti e sa te alegi cu un pic de Alzheimer sau macar un strop de dementa.

Doar se stie ca de la o varsta incolo mai toti suntem predispusi. Ignora aceste preocupari daca vrei sa savurezi pe deplin degenerarea creierului tau.

Fa mult sex!

Majoritatea oamenilor sunt de acord ca sexul nu e asa de rau. Depinde, insa, si cum il faci. Daca, din nou, telul tau e autodistrugerea, nu folosi protectie, ignora istoricul sexual al partenerului si sari peste vizitele la medicul specialist.

Cititorilor le-a mai placut si:  Top 3 cele mai murdare obiecte din bucatarie

Daca 12 milioane de americani reusesc anual sa ia boli cu transmitere sexuala, trebuie sa reusesti si tu. In plus, s-ar putea sa ai norocul sa ramai si infertil, ceea ce e si mai bine. Nu te distrugi doar pe tine, ci elimini si sansa de a avea urmasi. Doi dintr-o lovitura!

Condu cat poti!

Daca oamenii ar fi vrut sa-si mareasca sansa de supravietuire, ar fi mers cu totii cu avionul. In fine, ar fi scapat destui. Sofatul ucide- numai in SUA, mai multe persoane intre 1 si 35 de ani decat orice alta categorie. Statistica s-ar apropia de 0 daca toti ar ramane acasa. Dar care-ar mai fi distractia?

Asa ca urca-te in masina, demareaza in tromba, mergi cat poti de repede ignorand orice reguli, vorbeste la telefon sau mananca intre timp si ai sanse mari sa contribui si tu la acest gen de statistici.

Bea… fara numar!

Daca servesti ocazional un pahar, mai ales vin, n-ai sanse sa-ti faci prea mult rau, arata statisticile. Dar daca vrei intr-adevar rezultate notabile, consuma mai bine de doua bauturi zilnic.

Cititorilor le-a mai placut si:  Chiropractura - Ce este si Cu ce se ocupa?

Te vei alege, garantat, cu alcoolism, probleme la ficat sau diabet. Toate te apropie de ceea ce ti-ai propus.

Streseaza-te pentru orice!

Daca nu ratezi nicio ocazie de a te stresa, de a face din tantar armasar, esti pe calea cea buna. O gramada de boli vor primi invitatia de a se cuibari la tine in organism.

Daca ai norocul de a fi stresat cronic, glandele tale responsabile cu adrenalina vor munci si peste program, extenuandu-se in final si dand peste cap si sistemul imunitar.

Asa ca da-i inainte si fa-ti griji pentru orice, de la culoarea sosestelor pana la cina ce ar putea sa se arda in cuptor. Hormonii tai nu vor sti ce i-a lovit.

Priveste la TV!

Nu numai ca e distractiv sa privesti la TV (emisiunile sunt din ce in ce mai bune), dar TV-ul te ajuta sa nu te mai ridici din canapea ore intregi. Trage doar cu ochiul la americani: unul de rand petrece, in medie, 9 ani lipit de canapea, ani ce ar putea fi petrecuti in parc, la padure… Preocupari cu totul inutile, de altfel.

Cititorilor le-a mai placut si:  Managementul infectiilor nosocomiale cu Staphylococcus aureus

Rezista, deci, pornirii de a te ridica de pe canapea. Daca esti obez, sedentar si dependent de duo-ul TV – chipsuri, esti cu un pas mai aproape de autodistrugere.

Si, apropo, nu muta pe canalele de stiinta. Doar minciuni iti sunt varate pe urechi. Te-ar putea deturna de pe drumul bun.

Fumeaza ca un turc!

Daca te-ai decis sa fumezi pentru a-ti atinge telul, ai facut cea mai buna alegere. O singura tigara iti va creste imediat presiunea sangelui si va inrautati pe loc circulatia in extremitati. Imagineaza-ti cat bine iti poate face un pachet!

Mananca junk food!

Americanii sunt printre primii ce au descoperit aceasta reteta. Anul trecut, 400.000 de americani au reusit sa se distruga rapid si iremediabil datorita (din cauza, depinde cum gandesti) alimentatiei.

Cea de tip junk food are drept urmare bolile de inima, izvorate din cantitatile mari de grasimi si zaharul consumat cu generozitate.

Daca vrei sa fii sigur ca iti iese, nu uita de gogosi, in special de cele mustind a crema si ulei.